About Us
Why DentalCare
Our Dental Team

Dr. Tonea Angela
Medic stomatolog, peste 10 ani experienta

Dr. Tonea Titus
Medic stomatolog, specialist chirurgie dento-alveolara
Our Dental Services
Implantologie
Chirurgie dento-alveolara
Protetica
Estetica dentara
Această specializare se adresează pacienţilor care-şi doresc dinţi sănătoşi, cât mai armonizaţi cu fizionomia lor şi nu în ultimul rând, cât mai albi.
Our Patients
- Pentru mine, unul dintre cele mai importante lucruri din timpul unei proceduri la dentist este sa inteleg fiecare pas si sa primesc explicatii cu privire la ceea ce presupune interventia respectiva. Cu multa rabdare, Dr. Tonea a avut grija de fiecare data sa alunge incertitudinea si sa ma faca sa ma simt in siguranta, indiferent de gradul de dificultate pe care procedura respectiva l-a implicat.
-
Pentru mine, experiența îndepărtării celor 4 molari de minte (fie prin extracție, fie prin odontectomie), a fost mai uşor de îndurat datorită domnului doctor Tonea. De fiecare dată a dat dovadă de profesionalism în modul în care a operat, fiind sigur pe el, dar neuitând să explice, pacientului speriat, fiecare etapă a actului medical. De asemenea, am apreciat mult realismul cu care a abordat mereu cazurile şi grija pentru pacient, atât în timpul operației, cât şi în starea postchirurgicală.
- M-am îndreptat spre scaun cu oarecare emoții datorate "poveștilor de pe strada": sa vezi ce-o sa te doara când îți găureste osul... sa vezi ce-o sa te umfli după... Datorita anesteziei bine făcute și cu siguranța mâinilor pricepute nu am simțit decât un ușor discomfort, normal as zice, nu m-am umflat aproape deloc, totul a decurs peste așteptări de bine. Pe când următorul implant, domnule doctor?
-
Profesionalismul, indemanarea si dedicarea de care da dovada sunt cateva dintre motivele pentru care il recomand cu incredere viitorilor pacienti. Totodata doresc sa ii multumesc domnului doctor pentru rabdarea acordata, cat si pentru excelenta comunicare medic-pacient!
- Sunt de parere ca domnul doctor Tonea este un dentist impecabil, are munca de calitate, este respectuos, si il pot caracteriza ca fiind cel mai bun pana acum. Il recomand cu incredere tuturor.
-
Dumneavoastra mi-ati dat incredere sa vin la dentist. Mi-a disparut frica si vin cu incredere la dumneavoastra.
Gallery
Latest Dental News
The Importance of Routine Dental Exams
Vivamus elementum semper nisi. Aenean vulputate eleifend tellus. Aenean leo ligula, porttitor eu, consequat vitae, eleifend ac, enim. Aliquam lorem an...
The Right Braces for You
Nulla consequat massa quis enim. Donec pede justo, fringilla vel, aliquet nec, vulputate eget, arcu. In enim justo, rhoncus ut, imperdiet a, venenatis...
Steps to Prevent Dental Caries
Nam quam nunc, blandit vel, luctus pulvinar, hendrerit id, lorem. Maecenas nec odio et ante tincidunt tempus. Donec vitae sapien ut libero venenatis f...
Whitening Kits vs In-Office Whitening
Lorem ipsum dolor sit amet, consectetuer adipiscing elit. Aenean commodo ligula eget dolor. Aenean massa. Cum sociis natoque penatibus et magnis dis....
Oral Hygiene for Your Child
Nam quam nunc, blandit vel, luctus pulvinar, hendrerit id, lorem. Maecenas nec odio et ante tincidunt tempus. Donec vitae sapien ut libero venenatis f...
Outstanding Dental Care
Nullam accumsan lorem in dui. Cras ultricies mi eu turpis hendrerit fringilla. Vestibulum ante ipsum primis in faucibus orci luctus et ultrices posuer...
Get In Touch With Us
LEAVE US A MESSAGE
Aenean massa. Cum sociis natoque penatibus et magnis dis parturient montes, nascetur ridiculus mus. Donec quam felis, ultricies nec, pellentesque eu, pretium quis, sem.
VISIT OUR OFFICE
Aenean massa. Cum sociis natoque penatibus et magnis dis parturient montes, nascetur ridiculus mus. Donec quam felis, ultricies nec, pellentesque eu, pretium quis, sem.